Nevoile noastre umane concretizate specific in Piramida lui Maslow ne scot in evidenta mai multe tipuri de necesitati, de la cele identificabile la baza si care constau in elemente indispensabile vietii (apa, hrana si adapost) si pana la cele din varful piramidei care marcheaza dezvoltarea personala.
Desi aceasta piramida si nevoile asociate au fost interpretate in varii moduri, exista certitudinea ca nevoia de comunicare si interrelationare este vitala printre toate celelalte elemente care ne construiesc cursul vietii.
Spre exemplu, timpul petrecut cu familia sau prietenii fac obiectul preocuparii unui numar cat mai mare de persoane. Lipsa timpului la care se mai adauga nevoia de odihna construiesc un vid in relationarea cu cei apropiati.
Simtind nevoia de a petrece cat mai mult timp cu familia sau cu relaxarea, marii comercianti de electronice si electrocasnice au vizat succesul pentru cei mai buni roboti de bucatarie care au capacitatea de a ne usura atat munca desfasurata pe taramul culinar cat si ne ajuta sa economisim timp pretios pe care sa-l dedicam unor activitati mai relaxante.
Fie ca unii doresc sa-si eficientizeze timpul iar altii doresc sa obtina performante gastronomice, acei roboti de bucatarie multifunctional va fi elementul central pe care sa mizezi pentru a imbina utilul cu placutul.
Evolutiile tehnologice, de neoprit pentru secolul al XXI-lea, au marcat in mod deosebit incununarea spatiului bucatariei cu aparate specifice. De la masina de spalat, masina de tocat, hote si storcator de citrice, vei putea sa alegi o paleta variata de tehnologii care sa fie de un real ajutor la tine in bucatarie.
Robotul de bucatarie printre atatea aparate de mici sau mari dimensiuni este printre altele, cea mai buna investitie pe care atat un bucatar profesionist cat si unul amator o poate face.
Robotul de bucatarie depaseste cu mult granitele autoimpuse de catre alte aparate din acelasi spectru. Daca doresti utilitate, rapiditate, eficienta si un gatit sanatos, un robot de bucatarie are inteligenta si caracteristicile necesare pentru a realiza o multitudine de activitati: gratar, framanatat, baterea albusurilor, tocat carne, maruntit si stors fructe si legume, zdrobire, etc. Este minunat, nu-i asa?
Sa ai o paleta atat de larga de optiuni pentru un singur aparat care pe langa abilitati nenumarate, iti acorda si mai mult timp pentru tine si familia ta.
In cadrul acestui articol ne propunem ca pe langa evidentierea unor avantaje si dezavantaje ale robotilor de bucatarie, sa te mentoram in alegerea acelui model potrivit pentru tine. Cum facem acest lucru? Scotandu-ti in evidenta, pe baza recenziilor oferite de clienti, o paleta larga de modele pe care sa le iei in considerare atunci cand te informezi despre buni roboti care sa fie cu adevarat multifunctionali. Realizam astfel un top roboti de bucatarie cei mai apreciati pe piata concurentiala romaneasca. Pe langa aceste aspecte, pentru a putea fi un client informat, iti expicam, tot in baza unor exemple, care este materialul, puterea, treptele de viteza si capacitatea unui bun robot de bucatarie. Si asta nu este tot! Aspectele ce tin de utilizare, functii principale, tip, pret si brand nu vor lipsi nici ele din analiza noastra.
Ramai alaturi de noi pentru a poposi pe taramul calitatii celor mai buni roboti de bucatarie!
Avantajele robotilor de bucatarie:
-
multifunctionalitate
-
o paleta larga de functii, de la feliere, tocare si pana la prepararea aluatului
-
scurtarea timpului de preparare al mancarii
-
curatare usoara
-
functii care iti maximizeaza siguranta in utilizare
-
mai multe aparate intr-unul singur
-
fiabilitate pe termen lung
Dezavantajele unui robot de bucatarie:
-
zgomot in timpul prepararii
-
preturi mai mari
-
necesita un spatiu mai mare de depozitare
Materialul celui mai bun robot de bucatarie
Calitatea unui aparat este unul dintre principalele atribute pe care orice client le are in vedere atunci cand cumpara un anumit produs. Pentru un robot de bucatarie identificam doua tipuri de materiale asociate, mai specific unul din care este confectionata carcasa si unul din care este realizat bolul.
Pentru carcasa identificam urmatoarele materiale:
-
plastic
-
metal
-
otel inoxidabil
-
inox
-
abs
-
aluminiu
Pentru bol exista urmatoarele materiale:
-
inox
-
plastic
-
otel
-
tritan
-
sticla
-
abs
Pentru a exemplifica categoriile de materiale anterior mentionate, iti evidentiem cateva modele care se afla in topul aprecierilor venite din partea utilizatorilor. Iti vom descrie cateva caracteristici tehnice si modul in care acel robot de bucatarie poate fi de un real ajutor.
-din gama roboti de bucatarie tefal am identificat modelul Tefal Masterchef Grande QB813D38 cu o putere mai mare de 1500 w, 8 viteze si capacitatea bolului de 6,7 l si accesorii. Nu mai stii ce sa gatesti pentru tine si familia ta? Ei bine, acest robot multifunctional te va ajuta sa iti pui in aplicare ideile gastronomice de la tarta, prajituri cu crema sau simple, paine sau aluat de pizza. Absolut orice mancare la care te gandesti poate fi realizata simplu si rapid cu modelul Tefal masterchef care este nu numai un ajutor, ci un adevarat preparator. Din perspectiva caracterisiticilor tehnice, bolul de dimensiune xxl, setul de patiserie, accesoriile de tocat carne, blenderul cu o capacitate de 1,4 litri sau feliatul legumelor te vor ajuta sa gatesti orice intr-un mod sanatos si rapid. Nu mai ai nevoie de mai multe aparate fiindca acest bun robot este all in one. Pentru a avea o imagine generala asupra aparatului subliniem principalele caracteristici: functii multiple ( Blender Tocare Framantare Feliere Mixare), carcasa din metal si bol din inox, o paleta larga de accesorii si un design argintiu usor integrabil in orice loc de amplasare. Este minunat, nu-i asa?
-din gama buni roboti de bucatarie foarte apreciati intens de catre clienti sunt si modelele roboti de bucatarie electrolux anume Electrolux Assistent EKM5570 cu o putere mai mare de 1200 W, 10 trepte de viteza si rezultate delicioase in fiecare zi. Amestecarea ingredientelor cu ajutorul spatulei special proiectate este fina si bine realizata, cele doua boluri de capacitati diferite (2,9 L si 4,8 L) iti ofera posibilitatea de a gati in cantitati diferite. Pe langa aceste utilitati, numeroasele accesorii te ajuta sa te specializezi si sa gatesti cu o mai mare usurinta. Din perspectiva caracteristicilor tehnice, principalele functii (Blender Framantare Mixare Mixare oua) ating performante in procesul gatitului, bolul este realizat din inox iar corpul este metalic, iar cele 10 trepte de viteza iti permit o adaptabilitate continua.
-nu in ultimul rand, nu omitem si categoria roboti de bucatarie kenwood din care va prezentam pe KENWOOD KWL90.164SI Titanium Chef Patissier XL care nu te ajuta sa gatesti, ci iti perfectioneaza arta gastronomica fie ca esti bucatar profesionist sau amator. Acesta nu poate lipsi din bucatarie! Cu o putere mai mare de 1400 w, 6 functii presetate si un numar mare de trepte de viteza (13), capacitatea bolului mic de 5 litri iar pentru cel mare de 7 litri, acest robot cu numeroase accesorii va fi perfect pentru tocare carne, fructe si legume, toate aceste caracteristici iti ofera sansa de a-ti pune in aplicare ideile gastronomice cele mai ample. Rezistenta, robustete, eficienta si dotat cu o tehnologie care iti usureaza munca, acest robot de bucatarie prepara alimentele la cele mai inalte standarde. Cu ajutorul butonului intuitiv vei putea seta cele trepte de viteza, iar sistemul de iluminare al vasului iti va permite sa monitorizezi cu usurinta modul de realizare al preparatului tau. Si asta nu este tot! Esti in pana de idei si nu stii ce retete sa mai gatesti pentru a putea diversifica meniul? Cu ajutorul aplicatiei mobile de la Kenwood World App vei putea avea atat o sursa buna de inspiratie cat vi putea sa si comanzi robotului tau ce anume dintre functii sa execute. Sistem integrat de incalzire al vasului, cantar integrat si ecran lcd tactil, capac anti stropire si mai ales, componente compatibile la masina de spalat vase, de toate acestea poti beneficia la achizitia modelului de robot de bucatarie KENWOOD KWL90.164SI Titanium Chef Patissier XL. Cu un bol realizat din inox si caracasa de metal, durabilitatea va fi la ea acasa!
Puterea celui mai bun robot de bucatarie
Robotul de bucatarie devine un instrument esential fara de care gospodinele sau bucatarii profesionisti nu ar beneficia de eficienta si un termen scurt de preparare. Criteriile in virtutea carora alegerea unui bun robot de bucatarie trebuie sa se fie prioritizate sunt diverse. Unul dintre acestea este reprezentat de puterea motorului si implicit, consumul generat de catre acesta. Conceptul de putere for the un bun robot se masoara in wati. Principalele categorii de putere identificate de noi in analiza noastra masurabila se inscriu in urmatoarea lista:
- 300- 500 w
- 500-800 w
- 800 w – 1000 w
- 1000-1200 w
- 1200-1500 w
- 1500-2000 w
- 2000-2500 w
Cu toate acestea, cele mai cautati roboti de bucatarie se inscriu in categoria 800-1500 w. Oferim in continuare spre exemplificare cateva modele care sa intregeasca conceptul de putere asociat unui robot dar si aspectul multidimensionalitatii.
-la o simpla cautare roboti de bucatarie emag poti identifica o paleta larga de optiuni. Restrangem paleta de oferte roboti de bucatarie si ne axam pe categoria roboti de bucatarie bosch foarte apreciata de catre clienti. Modelul Bosch MUM58364 primeste recenzii pozitive pe site-urile de specialitate pentru adaptabilitatea si performantele sale. Capacitatea bolului de 3, 9 litri, 1000 w putere, cele 7 viteze reglabile si accesorii numeroase fac din acest robot de bucatarie un aliat de incredere pe taramurile gastronomice. Sa trecem pe rand in revista toate avantajele de care acest bun robot de bucatarie dispune. In primul rand capacitatea bolului mare din otel inoxidabil face ca pregatirea unor preparate in cantitati mari sa nu fie o problema. Acest aspect este dublat de o putere mai mare a motorului, iar bratul rabatabil il face reglabil si usor de manevrat. In al doilea rand, numeroasele accesorii cu care vine insotit sporesc numarul de activitati pe care le poate intreprinde (Accesoriu framantare, Disc feliere, Storcator de fructe, Accesoriu de tocat carne, Recipient blender, Accesoriu impingere, Accessoriu tel, Capac protectie bol, Disc multifunctional, Disc radere, Disc taiere cuburi). Functiile numeroase scot in evidenta multifunctionalitatea si faptul ca, prin achizitia unui bun robot de bucatarie, poti economisi timp, spatiu si bani (Blender Tocare Framantare Feliere Storcator Macinare Mixare oua). Inca nu te-am convins? Compara-l cu alte produse similare si vezi diferentele! Calitatea si raportul acesteia cu pretul te vor convinge de utilitatea produsului pe termen lung!
-din gama de oferte roboti de bucatarie philips am identificat modelul Philips Viva Collection HR7510/10,800W cu 29 de functii integrate, un vas de capacitate 1 5 litri putere motor de 800 w. Practic, util si usor identificabil in paleta de oferte emag roboti de bucatarie, acest aparat se bucura de multe aprecieri si este, la fel ca majoritatea robotilor de bucatarie, multifunctional. Cu o asamblare rapida a pieselor si accesoriilor si posibilitatea ca acestea sa fie spalate in masina de spalat, cod de culori pentru potrivirea vitezelor, acest robot ocupa un spatiu restrans in bucatarie ta raportat la produsele competitorilor. Din perspectiva caracteristicilor tehnice, principalele functii (Blender Framantare Feliere Mixare Storcator Radere) solicita un minim efort din partea utilizatorului, acest robot vine insotit de: Presa de citrice 1x Accesoriu framantare 1 x Accesoriu emulsifiere 1 x Disc feliere/radere- toate acestea pentru a utiliza eficient si rapid acest robot de bucatarie care maximizeaza doar avantaje. Inedit ca storcator de citrice, feliere fructe si legume, robotul si capacitatea bolului sau de 1 5 litri este ideal pentru realizarea in medie a 4-5 portii de continut.
-nu in ultimul rand, nu putem vorbi despre roboti de bucatarie fara sa ne referim si la gama roboti de bucatarie braun care vine sa ne surprinda prin modelul Braun FP3131WH cu o putere a motorului de 800 w, bol de 2 litri si si 2 trepte de viteza. La un pret super avantajos pentru functiile de care dispune, robotul de bucatarie prepare orice tip de mancare intr-un timp scurt si detine un blender care are o capacitate de 1 2 litri pentru a realiza smoothie-uri si supe formidabile ca gust. Nu in ultimul rand, cu ajutorul Sistemului EasyClick aveti posibilitatea de a curata simplu si accesorii si sisteme integrate ale robotului.
Trepte de viteza pentru cel mai bun robot de bucatarie
Alegerea treptelor de viteza este un alt aspect important in alegerea unui bun robot de bucatarie cu ajutorul caruia sa ai rezultate remarcabile. Reglarea treptelor de viteza nu ofera nu numai adaptabilitate, ci si potential de a realiza niste preparate unice si bine facute. Exista roboti cu 4-5 trepte de viteza, iar unele ajung si la 10 ca numar. Important este sa alegi ceea ce iti doresti sa adaptezi functiile la raportul calitate pret.
Ia in calcul si treptele de viteza prestabilite care care te ajuta sa procesezi mai bine anumite preparate.
Exemplificam numarul de trepte de viteza cu modele concrete:
2 trepte de viteza:
- pentru robot bucatarie bosch avem modelul Bosch MCM3501M
- un robot bucatarie bosch cu 2 trepte de viteza este Bosch MCM4100
- robot de bucatarie bosch MCM3100W
3 trepte de viteza:
- Robot de bucatarie Tefal Double Force DO821838
- Robot De Bucatarie Multifunctional Hausberg HB-7520
- Robot de bucatarie Pyramis BI0200
4 trepte de viteza:
- robot de bucatarie bosch MUM4407
- robot de bucatarie bosch MUM50123
- Robot de bucatarie Tefal Wizzo QB317538
6 trepte de viteza:
- Robot de bucatarie TEFAL MasterChef Essential QB150138
- Robot de bucatarie Kenwood kMix KMX750RD
- Robot de bucatarie Electrolux EKM3710
7 trepte de viteza:
- Robot de bucatarie Bosch StartLine MUM54D00
- Robot de bucatarie Studio Casa Grand Chef SC1814
- Robot de bucatarie, OptiMum
8 trepte de viteza:
- Robot de bucatarie Tefal MAsterChef Gourmet Baking with Kids QB51K138
- Robot de bucatarie Kenwood MULTIPRO EXCEL FPM910
- Robot de bucatarie Sencor STM 6377CH
10 trepte de viteza:
- Robot de bucatarie Heinner HPM-1000WH
- Robot bucatarie TurboTronic TT-007
- Robot de bucatarie multifunctional profesional H.Koenig
Capacitatea bolului pentru cel mai bun robot de bucatarie
Nevoile clientului sunt prioritare atunci cand vine vorba despre alegerea unui robot de bacatarie cu o anumita capacitate. Daca spre exemplu ai o familie numeroasa sau o mica afacere de acasa care implica vanzarea de prajituri sau mancare, ei bine atunci iti recomandam roboti de bucatarie profesionale sau roboti care sa aiba o capacitate mare. Acei roboti de bucatarie profesionali vor fi de un real ajutor mai ales pentru bucatarii profesionisti care doresc sa gateasca in permanenta portii numeroase.
Pentru a-ti face o idee despre care sunt intervalele in care este cuprinsa o capacitate a bolului aferent unui robot iti inseram mai jos cateva categorii urmate de exemple concludente:
- 1 1 – 2 litri
- 2 1 -3 litri
- 3 1 -4 litri
- 4 1 -5 litri
- peste 5 litri
Daca ai o familie mica, alege un robot de 1 5 litri sau pana in 3 litri care sa fie usor de utilizat. Ai cateva exemple:
-robotul de bucatarie Kenwood Multipro Compact FDM301SS cu o capacitate a bolului de 2 1 litri si a blenderului de 1 2 litri este ideal pentru familii mici si mijlocii care doresc sa se bucure de preparate culinare bine realizate. Cu un motor de putere 800 w si o paleta variata de functii (Blender Tocare Feliere Mixare Storcator de citrice) robotul de bucatarie si minunatele lui accesorii trebuie sa faca fata numeroaselor ingrediente pe care vrei sa le gatesti. Cu ajutorul unui blender inclus vei putea prepara cele mai sanatoase smoothie-uri pe care tu si familia ta sa le savurezi.
Pentru capacitate mai mare de 3 litri iti propunem urmatoarele modele :
-din emag oferte roboti de bucatarie identificam modelul urboTronic Professional Stand Mixer TT-002 cu o capacitate a bolului de 5 litri si motor de putere 2000 wati. Cu accesorii de mixat si framantat, robotul se adapteaza oricaror sarcini. Cantitatile mari sunt o problema? Aici ai raspunsul!
-o alta gama ce merita a fi atent vizualizata este cea dedicata roboti de bucatarie moulinex unde veti putea gasi aparate special concepute pentru clientii cei mai pretentiosi
Utilizarea celui mai bun robot de bucatarie: rezidential, comercial sau industrial
Identificandu-va nevoile o sa puteti alege un robot de bucatarie care sa corespunda unei vasete utilizari. Daca il veti cumpara pentru acasa, cu siguranta utilizatea rezidentiala va fi raspunsul. Utilizarea comerciala sau industriala se refera la restaurante, bucatarii profesionale si asa mai departe.
Functiile principale ale celui mai bun robot de bucatarie
De ce sa alegi un robot de bucatarie?
Simplu. Pentru ca inlocuieste o multitudine de alte aparate, practic ai all in one de o eficienta si durabilitate greu de combatut.
Multifunctionalitatea este raspunsul cheie la intrebarea de ce sa alegi un robot de bucatarie.
Principalele functii pe care un robot de bucatarie poate sa le aiba sunt:
- framantare
- mixare
- blender
- tocare
- mixare oua
- feliere
- macinare
- stoarcere
- radere
- fragezire
- rasnire
- intindere aluat
- zdrobire gheata
- gatire cu abur
- decongelare
Tipul robotului de bucatarie: kitchen machine, clasic sau aparat de paste?
Capabili sa indeplineasca mai multe functii in acelasi aparat, robotii de bucatarie sunt niste adevarati aliati.
Programabili, usor de utilizat si eficienti, aceste mici masini au urmatoarele principalele caracteristici:
- motorul detine o anumita putere
- tehnologia termica adaptabila procesarii alimentelor
- mai multe trepte de viteza
- gradarea bolului
- capacitatea bolului
- temperaturi si numeroase functii
In functie de nevoile tale ca si client trebuie sa te orientezi inspre alegerea unui aparat care sa te ajute in bucatarie.
Pretul celor mai buni roboti de bucatarie
Intr-o permanenta schimbare la nivel social, cultural si tehnologic, societatea actuala isi asuma propagarea anumitor activitati exclusiv in mediul online. Procesul abrupt de tehnologizare din secolul al XX-lea a marcat inceputul unei noi ere in care dependenta de tehnologie avea sa fie iminenta. In bucatarie, tehnologizarea si-a facut intens simtita prezenta prin proiectarea, realizarea si ulterior comercializarea unor aparate care sa usureze actiunile specifice.
De la simplele interactiuni dintre oameni si pana la controlul asupra unor activatiti vitale agricole sau industriale, tehnologia isi asuma un rol vital in pregatirea, procesarea si inlocuirea precisa a unor activitati specifice.
In societatea actuala pretul este un bun indicator pentru clienti datorita diferentelor de buget sibiective. In functie de bugetul fiecaruia, pretul face posibila achizitionarea unui anumit produs. In cazul unor roboti trebuie sa existe un echilibru intre pret, functii si calitate. Trebuie sa acordam o atentie sporita indicatorului pret pentru a putea valorifica totalitatea caracteristicilor de care aceste aparate dispun.
Oamenii se orieteaza in gama de oferte existente dupa un indicatorul pret. Noi va recomandam sa cautati prioritar anumite momente in care aceste preturi pot suferi modificari (black friday roboti de bucatarie /roboti de bucatarie philips preturi ).
Pentru o viziune de ansamblu, puteti cauta si promotii roboti de bucatarie sau roboti de bucatarie preturi . Este foarte important sa studiati atent piata, sa va informati asupra caracteristicilor si preturilor orientative ale unui robot de bucatarie.
Nu va putem aprecia care sunt acei roboti de bucatarie ieftini din cauza faptului ca preturile pot suferi in permanenta schimbari datorita existentei pietei concurentiale.
Robotul trebuie in schimb foarte atent analizat iar spatiul in care doriti sa-l incastrati sau pozitionati trebuie si el masurat atent. Spatiul de care discpuneti este un element prioritar atunci cand alegeti un robot de bucatarie.
Daca vom cauta roboti de bucatarie forum sau reduceri roboti de bucatarie, vom vedea ca preturile la acestea variaza in functie de brand si caracteristicile lor tehnice. In acelasi timp, dupa ce ati filtrat de exemplu gama de roboti in functie de dimensiuni, putere, brand, puteti apela la achizitionarea unui asemenea produs in rate daca site-ul sau magazinul fizic pe care il vizitati va permite acest lucru.
Totodata, in functie de cat de bine poate un aparat sa atinga niste performante, pretul devine un factor al calitatii. Robotul poate indeplini o paleta larga de functii si poate fi de un real folos in bucatarie, de unde si caracteristica de multidimensionalitate pe care o are.
Un robot de bucatarie in functie de caracteristicile pe care le are (masina de tocat, storcator, feliator, capacitate de 4 litri, blender, etc) pot desemna indicatorului pret diferite variatii reglate de cerere si oferta.
Orientativ, un robot se incadreaza ca pret intre 120 si 26000 de lei, asa cum am spus, in functie de dimensiuni si functii, brand si calitate.
Robotul ideal poate fi identificat si consultand gama de pareri pentru a-ti contura o privire generala. In general, daca te vei orienta dupa pret, exista posibilitatea sa pierzi din vedere restul aspectelor importante.
Nu uita, alege smart de fiecare data! Robotul trebuie sa fie un aparat care iti usureaza munca in bucatarie si care iti gateste sanatos pentru tine si familia ta! Aparatul ideal este acela care asuma un echilibru intre pret si calitate pe termen lung.
Trebuie sa iti evaluezi in permanenta nevoile pentru a putea identifica un robot pliat pe necesitati.
Brandul celor mai buni roboti de bucatarie
Brandul si politicile de marketing devin adevarati formatori de opinie in randul clientilor!
Brand-ul este unul dintre cele mai importante aspecte in societatea contemporana mai ales in cadrul firmelor competitoare. Tehnologia este parte integrata a vietii noastre indiferent de spatiul in care ne-am afla iar politicile de brand o utilizeaza prioritar pentru a stabili pe o lunga durata relatii stabile cu clientii.
Pusa sub presiunea unor noi riscuri si vulnerabilitati din arii diferite, comunitatea internationala a fost nevoita sa tehnologizeze mai mult anumite sectoare. Educatia, comertul, comunicarea sau munca au fost plasate partial sau in totalitate in mediile virtuale pentru a-si putea sistematiza traseul si dezvoltarea.
La fel ca in cazul multor activitati, comertul online a luat un puternic avant in ultimii ani. Majoritatea companiilor si-au extins activitatea in mediile online, si-au creat site-uri proprii si au inceput sa comunice cu clientii prin intermediul diverselor instrumente disponibile (Facebook, Messenger, Email, etc.).
Extinderea activitatilor vine insa la pachet cu noi si noi provocari. De ce este important comertul online si care este avantajul pe care ni-l ofera pentru a putea alege robotul perfect? Ei bine, este foarte important sa transformam accesibilitatea noastra si relatia pe care o avem cu motoarele de cautare intr-un motiv de cautare permanenta a celui mai bun produs.
Cu ajutorul comertului online si a platformelor specializate putem identifica astazi cu usurinta robotul de bucatarie care sa ne satisfaca toate nevoie. Cum? Simplu! Accesand paginile unor site-uri precum emag, altex, flanco vei putea in calitate de client sa identifici si sa compari produse de la anumite brand-uri, sa selectezi si sa prioritizezi cele mai bune alegeri.
Ca si pentru alte produse pe care le achizitionezi, brand-ul este proritar atunci cand cumperi un robot deoarece imaginea unui brand este asociata cu nivelul de calitate pe care il distribuie odata cu produsele comercializate sub tutela acestuia.
Prin branding (care este o strategie de marketing) se creeaza un nume, oferte diferite, masurarea indicatorilor de calitate, logo sau mesaje si bineinteles, canale de comunicare cu posibili clienti). Identificarea celor mai bune caracteristici ale unui robot de bucatarie depinde foarte mult de capactiatea firmelor de a programa reclame informative pentru clienti.
Brandul este un aspect important atunci cand cuparam orice produs, fie el de natura perisabila sau o oarecare tehnologie deoarece creeaza anumite asteptari in parerile si experientele ulterioare ale clientilor.
Foarte multi dintre noi asociem notiunea de „calitate„ cu un brand renumit/celebru. Facem acest lucru fie pentru ca persoane din anturajul nostru au pretins niste bune particularitati asociate unui brand, fie am vizionat, in repetate randuri, anumite reclame.
Un robot de bucatarie bun va fi acela care pe langa faptul ca este asociat unui anumit brand, ofera satisfactii clientului pe termen lung.
Brandul echivaleaza cu un nume si o persistenta a unui producator pe piata prin raportul la calitatea pe care o reprezinta. Este foarte important ca inainte de a pune accent pe brand, sa cunoastem cateva detalii ce il definesc.
In privinta acelor companii care activeaza in domeniul tehnologiei, vorbim la nivel public in ultimii ani despre sustenabilitate, a fi prietenos cu mediul, si asa mai departe. Aceste valori sunt esentiale pentru toate societatile axate pe conservarea naturii si santatii mediului inconjurator pentru viitoarele generatii.
Daca tu respecti aceste principii, te invitam sa te documentezi pe paginile oficiale ale acestor firme renumite pentru a vedea politicile lor aferente produselor dar si programele in care se implica.
Daca si tu pui accent pe calitate, fa o alegere rationala si urmareste in permanenta raportul calitate-pret!
In cadrul analizei noastre am identificat o serie de branduri care comercializeaza roboti de bucatarie calitativi.
Hai impreuna sa vedem care sunt cele mai apreciate branduri si implicit, cateva cuvinte despre devizele pe termen lung ale firmelor:
- Bosch pune un deosebit accent pe renovare, inovatii si continua schimbare prin adaptabilitate. Astfel, compania imbina politica lucrului bine facut cu inovarea sistemica a tehnologiilor care pot face vietile oamenilor mai usoare si mai bune.
- Kenwood- putere si versatilitate intr-o singura tehnologie
- Hausberg- calitate si precizie pe termen lung
- Gorenje- electrocasnicele Gorenje sunt prietenoase cu mediul si incearca sa aduca in casele clientilor fiabilitate, adaptabilitate si rezistenta.
- Tefal- accent pe dezvoltare durabila si calitatea produselor oferite
Concluzii
In cadrul acestui articol am prezentat o sumedenie de produse si caracteristici tehnice care sa te ajute pe tine, in calitate de cumparator, sa faci cele mai bune alegeri atunci cand cumperi un robot de bucatarie calitativ si durabil.